Ce am mai vazut in ultima luna – luna jumate si mi-a fost lene sa scriu:

Latcho Drom – l-am mai pomenit intr-un post de prin aprilie, de aici cand spuneam ca o sa il vad la un moment dat... ei bine, l-am vazut. E un documentar muzical despre tigani, din India pana in Spania, trecand si pe la ai nostri, cu costumele, ritmurile si subiectele melodiilor specifice fiecarei tari.

Samsara – un film despre un calugar budist si pendularile lui intre viata lumeasca si cea de manastire. Cred ca m-am prins pana la urma care era concluzia, dar a avut sfarsitul un pic prea in coada de peste pentru gustul meu.

Air America – un film de ProTv (acolo unde il si vazusem mai demult), nimic interesant la el, in afara de Robert Downey Jr. in rolul principal .

Shadows and Fog – de si cu Woody Allen. Nu stiu ce sa zic despre el. Mie mi-a placut, are o atmosfera si niste teme demne de Kafka. Daca va plac Kafka (si stiti ca nu e un fotbalist ceh ) si Woody Allen o sa va placa si filmul.

The Prestige – foarte nepotrivit tradus ca “Prestigiul” la noi. E interesant, captivant, are atmosfera, dar nu cautati cine stie de adancimi in el, ‘concluzia’ lui ar fi ca in viata castiga cine are frati .

Viridiana – de Luis Bunuel, autorul “Farmecului discret al burgheziei”. Pe de-o parte mi-au placut simbolurile pe care le contine, chiar daca nu le-am inteles pe toate, pe de alta parte parca ma asteptam la mai mult decat la un fel de antiteza intre lumesc si religios.

Maltese Falcon – reprezentativ pentru ceea ce se numeste film ‘noir’. Merita vazut pentru Humphrey Bogart.

Elephant – de Gus van Sant, cel care a facut si “Good Will Hunting”, despre masacrul de acum cativa ani de la un liceu din America (Columbine). Imi place cum e filmat, dar reactia mea la copiii aia a fost ceva de genul: incercati sa traiti in scolile din Romania si apoi sa va plangeti de micuta voastra lume perfecta, idiotilor.

The Queen – din categoria “Academy Award Winners”. Singurul lui merit e ca Hellen Mirren (care a luat si Oscarul pentru rolul asta) chiar joaca foarte bine.

Jacob’s Ladder – “The only thing that burns in Hell is the part of you that won’t let go of life, your memories, your attachments. They burn them all away. But they’re not punishing you. They’re freeing your soul. So, if you’re frightened of dying and you’re holding on, you’ll see devils tearing your life away. But if you’ve made your peace, then the devils are really angels, freeing you from the Earth.” Cam despre asta e vorba.

ce am mai vazut prin sesiune, dar mi-a fost lene sau n-am avut timp/chef sa scriu, intr-o ordine oarecare:

Psycho – Hitchcock – unul din cele mai cunoscute filme ale sale, si cu una dintre cele mai cunoscute scene de film ever: scena ‘duşului’. Fara indoiala regizorul a fost un maestru al suspansului, insa cel putin in zilele noastre crimele din film par complet false din punct de vedere ‘tehnic’... cu un cutit care loveste vizibil doar aerul, cu prea putin sange comparativ cu cat de sangeroasa vrea sa para crima... nu ca mi-ar placea scenele sangeroase din filmele moderne, dar chiar pare neautentic... in fine... a fost totusi facut in 1960, se scuza. Hitchcock-ul meu preferat ramane totusi Vertigo.

Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb – Stanley Kubrick – filmul cu probabil cel mai lung titlu din istorie Mi-a placut mai mult decat Clockwork Orange dar tot nu il pun pe Kubrick pe lista regizorilor mei preferati. Se poate spune despre film ca e amuzant dar depinde de unghiul in care il privesti, e satiric, inteligent, SF, si cu siguranta excentric... adica in cate filme destepte poti gasi o scena in care presedintele SUA il suna pe premierul sovietic si ii spune: “Now then, Dmitri, you know how we’ve always talked about the possibility of something going wrong with the Bomb... The *Bomb*, Dmitri... The *hydrogen* bomb!... Well now, what happened is... ahm... one of our base commanders, he had a sort of... well, he went a little funny in the head... you know... just a little... funny. And, ah... he went and did a silly thing... Well, I’ll tell you what he did. He ordered his planes... to attack your country...”

La double vie de Veronique – Krzysztof Kieslowski at his best – unul dintre cele mai emotionante filme pe care le-am vazut vreodata si cu cea mai buna si potrivita muzica...

Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan – are un titlu chiar mai lung decat Dr. Strangelove Ma asteptam la mult mai rau decat a fost, asa ca pot spune ca e ok, are cateva faze dragute si nu e chiar idiot . Doar ca versiunea mea se vedea mizerabil (atat de mizerabil incat cred ca a fost filmata cu un telefon in cinematograf), mi-a obosit foarte tare ochii si m-a si plictisit...

si mai sunt dar m-am plictisit de scris...

NEXT DAY EDIT: mi-a revenit cheful de scris, asa ca...

Trois Couleurs – Krzysztof Kieslowski – o trilogie care cuprinde, in aceasta ordine (in care si trebuie vazute), Bleu, Blanc si Rouge, in ideea culorilor steagului francez. E a doua oara cand le-am vazut si mi-a placut sa observ multe detalii care mi-au scapat prima data. Pacat ca n-am timp intr-o viata sa vad si sa revad macar o data toate filmele care merita. Din cele trei, preferatul meu ramane Bleu, dar si Rouge a inaintat in clasament.

La marche de l’empereur (March of the Penguins) – un documentar dragut despre pinguinii imperiali, cu pinguini si pui de pinguini... ‘poofy & fluffy’ si e povestit de Morgan Freeman...

Cam asta am facut eu in sesiune. Noroc ca acum s-a terminat, mai am si eu timp sa ma mai uit la un film... >

...sau “Triumful vointei” mai pe romaneste. E un film de propaganda facut in 1935 cu discursuri de-ale lui Hitler si de-ale ministrilor lui, congrese ale Partidului National Socialist, mase de oameni, limbaj de lemn, vorbarie goala, minciuni, Hitler ca salvator al natiei germane, multimi entuziasmate... trist...

Ca fapt divers, a fost facut de o femeie care a murit la varsta de 101 ani, Leni Riefenstahl, care declara “I filmed the truth as it was then. Nothing more” si care a avut destul de mult de suferit de-a lungul vietii din cauza colaborarii cu nazistii. Cu putin timp inainte sa moara a declarat intr-un interviu ca daca ar fi stiut ca “Triumph Des Villens” ii va bantui cariera nu l-ar fi facut niciodata si referitor la munca sa pentru partidul nazist: “Being sorry isn’t nearly enough, but I can’t tear myself apart or destroy myself. It’s so terrible. I’ve suffered anyway for over half a century and it will never end, until I die. It’s such an incredible burden, that to say ’sorry’... it’s inadequate, it expresses too little.” [sursa: imdb.com]