Kill Bill Vol.1&2 – cel mai celebru din categoria asta, un Tarantino autentic, violent si extrem, sangeros si fara cine stie ce poveste. Vol.1 e cam plictisitor, adica ok, e misto Uma (cand te cheama Uma presupun ca trebuie sa fii mai speciala) si e misto cum se lupta pe acolo, dar totusi... 2 ore? Momentul meu preferat: lupta cu Lucy Liu in zapada. Vol.2 mi-a placut mai mult pentru ca mai are si ceva poveste in el.

Sympathy for Mr. Vengeance - mai ciudatel de felul lui, probabil pentru ca chiar e facut de un asiatic (Chan-wook Park), despre mai multe razbunari inlantuite. E interesant ca are foarte putin dialog.
Mai exista si Sympathy for Lady Vengeance, dar pe asta nu l-am vazut inca, il pastrez pentru data viitoare cand o sa visez la o razbunare. Am vazut filmele astea toate intr-o zi candva prin iarna, cand eram intr-o dispozitie foarte sangeroasa (dupa o poveste cu un om de zapada, pentru cine stie)...

The Elephant Man - interesant vizual, cu o atmosfera atat de sumbra si pe alocuri atat de distorsionata incat te muta practic din pantofii spectatorului care simte mila/compasiune pentru omul-monstru in pantofii omului-monstru si inapoi fara sa-ti dai seama cand sau cum. E impresionant, dar totusi nu atat de zguduitor cum ma avertizase cineva. Parca un pic cam patetic.

The Straight Story – asta e ciudat prin faptul ca e atat de luminos, optimist, lent, (mult prea) moralizator si atat de atipic Lynch incat ai impresia ca ai gresit filmul. Inteleg ca e facut in studiourile Disney si ca e un fel de purificare dupa ciudateniile Lost Highway si Twin Peaks si in pregatirea altora, ca Mulholland Drive si Inland Empire, dar totusi... dintr-o extrema intr-alta? E draguta povestea (adevarata): un batranel pleaca prin America la volanul unei masini de tuns iarba...

si niste scurtmetraje (cum altfel decat) ciudate: Six Figures Getting Sick (primul sau experiment) iti explica cum a ajuns sa faca filme: ca pictor isi dorea ca picturile sale sa se miste si sa le poate atasa sunete, asa ca a trecut la animatii, The Alphabet chiar are sens in ciudatenia lui, The Grandmother n-are si e groaznic de suprarealist, The Amputee e... ciudat, un fel de gluma sinistra a la Lynch presupun, The Cowboy and the Frenchman e despre cliseele legate de francezi si americani, amuzant, dar total rupt de celelalte ca stil.

Concluzia e ca are o imaginatie extraordinara, dar tot ce poti sa faci e sa-l citezi pe Homer Simpson si sa spui “Brilliant... but I don’t get it!”

Syriana – o varza politica cu toate ingredientele la moda: petrol, magnati americani, middle east, arabi, atentate, spionaj, arme, petrol, bani, petrol, petrol. Bila neagra pentru Matt Damon pe care cu cat il vad in mai multe filme, cu atat il suport mai putin si pentru tipa aia stupida care o joaca pe nevasta-sa. Nu ca George Clooney mi-ar placea foarte mult... sau mi-ar fi placut vreodata foarte mult... adica sa fim seriosi, sa-l torturezi pe George Clooney e cam la fel de credibil cu a tortura un ursulet de plus...

Charlie’s War – cam tot din aceeasi categorie: magnati americani, afghanistan, razboi, arme, arme, arme, sovietici... O bila alba pentru cinism, deci e alba doar pe jumatate fiindca nu stiu in ce masura cinismul e premeditat. Poate vad doar eu cinism pentru ca mai stiu una-alta despre politica americana si filmul de fapt e de o naivitate rara.

Lord of War – a fost pana la urma cel mai interesant dintre filmele astea, desi nici Nicholas Cage nu prea-mi place... magnati americani, arme, arme, arme, arme... suna cunoscut deja? a, si un pic de morala... probabil de-aia mi s-a parut mai interesant decat celelalte. Desi daca s-ar ridica putin de la nivelul de morala de mall ar fi si mai bine.

da, m-am gandit si eu sa mai scriu ceva, la insistentele celor din grupul cei_care_conteaza
n-am mai scris de 2 luni... ce-am mai facut eu in tot acest timp... pai:

i survived x-mas, la fel ca toata lumea, fara sa crap de la prea multa mancare;
i had fun de revelion, departe de civilizatie, dar mai ales de semnalul la telefon;
m-am mai facut ca schiez ;
am supravietuit (pre)sesiunii care a durat in total 5 saptamani, si am supravietuit mult mai bine decat ma asteptam, cu 5 examene in 2 saptamani (presesiune in forta), apoi cu cate unul pe saptamana (sesiunea – cumplit de plictisitoare, mult mai groaznica decat presesiunea);
am ratat 2 concerte la care as fi vrut sa merg din cauza sesiunii: Amorphis + Haggard si Al Jawala; unul a meritat sa-l pierd, celalalt nu;
am mai vazut o gramada de filme, dar despre asta mai multe altadata;
am fost in vacanta: Hoiţic si Ţirele, mă laşi??!, nu mai am ţigări, frigu’ dracu’, ora 17.00, afară!, pe langă!, acum a dat A., Cuejdi, porumbelul din gara, elvis, tequila, nefertiti, gatsby, la rascruce de vanturi, cifre, triomino, Vasile Trăistariu... toate pentru cunoscatori si astept completari ;

si acum am inceput facultatea din nou intr-o scarba totala.
voi reveni.

Ce are special? e filmat misto si e pe alocuri frumos vizual. Cam atat.
In rest e total nespecial, Hollywood style: e “bazat pe fapte reale”, cu tematica sociala, bla bla.

Ar fi ok, nimic special dar acceptabil. Doar ca... cat de disperat sa fii ca producator sa ii distribui in rolurile principale pe nimeni alta decat Jenny ‘from the block’ Lopez si pe Antonio Banderas si sa il aduci si pe inutil celebrul Juanez sa isi cante una din prea celebrele melodii? Parca imi si imaginez: “hai fata, intram si noi la filmu’ asta ca am obosit de cand ne tot plimbam prin mall c-am auzit ca-i cu Juanez si ii vedem si pe J.Lo si pe Antonio...”
Un punct in plus pentru faptul ca Jenny si Antonio nici macar nu se saruta, cu atat mai putin nu se culca impreuna (si as fi sarit cu cea mai mare placere peste scena in care Jenny se culca totusi cu cineva, e chiar penibila).

Acum sa si explic: nu e vorba ca nu ar juca bine. Banderas cel putin e chiar ok, e discret in rol (e drept ca nici nu are nu stiu ce rol, dar nu ai senzatia ca are o banner deasupra capului care zice “uitati-va la mine, eu sunt Banderas, uite ce minunat sunt”). Insa Jenny cred ca are cam un sfert din bannerul ala... Si ea ar fi ok... dar doar daca n-ar fi ea. Cred ca e o chestiune de imagine. Sau poate de prestigiu.